Vagabondul (3)

Ce gol!

Intors in Bucuresti intr-un autocar cu calduri infinite care ii opresc suflul, totul pare grabit pentru pasii inceti ai ultimelor zile. Cu ochii inchisi, forme geometrice si culori se ivesc cu rapiditate de milisecunde. Le schimba dupa cum doreste: e magicianul de sub pleoape. Toate astea pentru ca soarele i-a adulmecat obrazul prin geam cand era intre munti.

Acum colcaie in el oraselul unde a numarat un an in plus. Ii taie pofta de mancare si il slabeste cate un kilogram pe zi. E mult in el acest crampei de lume. Mai ales dupa un Mos Craciun dintr-o carte scrisa in cinci ore si ceva de cinzeci si trei de scriitori. Nici macar nu a avut chef sa o continue. Ar fi insemnat sa profaneze ceea ce traia cu un aer din acela mizer si dulce in acelasi timp care sa ii staruie in gandurile si asa aglomerate. 

Pleca in Sibiu in acea zi si Sibiu-i frumos... De la camera 6 pana la fiecare fereastra incotosmanita cu toate bunatatile pamantului. Craciunul nu a fost nicicand mai frumos impodobit. Si-au intins manusile Mosi zambitori pe ferestre, globuri in ghirlande de beteluri si crengi de brad, lumanarici asezate in alint pe ochiuri de geam, oameni de zapada albi in vitrine, flori de gheata pe geamuri de masini, turturi de instalatii pe cladirile din piete, urme ca de zapada intre giurgiuvele asuprite imaginand sanii, cerbi, drumeaguri. Miroase a "casuta cu migdale" de-acolo din oras, dar a ales niste fructe confiate pentru care si-a castigat propriul rest cu urale captusite de zambetele unui baiat frumos. Mai incolo, acelasi castig, de asta data pentru un pahar cu vin fiert, dulce, care duce... totul de la inima mai departe.

Oameni putini, ca doar era ultima zi din an si concertul nu incepuse inca. Oameni cu plase grabind spre caldura, ultimele cumparaturi la supermarket-urile Billa ce inteasa orasul pe la parter, amarati care cerseau din priviri si doar atat sau care numai isi frecau ghetele scofalcite de pietrele centenare, copii ce sorcoveau in treacat turisti zgribuliti. Geru-i pisca obrajii infasurati in fularul lung si colorat primit de Craciun, dar avea atata admiratie in ochi si in cuvintele lui de pierde vara al lumii, ca nimeni nu il putea opri sa exprime intruna cat e de fericit. Cata poveste, cata realitate, cate luminite galbene dansand pe bulevardul inmarmurit! Toti s-au gandit cum sa construiaca un basm, sute de oameni, mii chiar si nu scriitori de data aceasta, ci oameni simpli care doreau sa spuna povestea frumoasa a sarbatorilor. 

Are in suflet seara de Ajun cand au cantat cu totii pana la miezul noptii colinde Pasarea Colibri cu glasurile atarnate in covrigi, cu ochii mijiti in somn, cu gust de vin bun pe buze si cu degetele ranite pe corzile chitarei, cu amintiri de zapada cazuta de pe casa, cu pregatit de prajituri, bataie cu bulgari, cadouri zeci sub brad asa cum spera de copil, cu linistea si bucuria recapatate. Continuarea nu putea sa dea gres pentru ca vagabondul nostru e sensibil si plange la miez de noapte cand isi ureaza parintii. Si pentru ca pe cer sunt artificii. 

Iar din artificii apare o limba scoasa strengareste si arzand a bucurie din copilarie care-i va inclina orbita. Chiar isi dorea ca cineva, din euforie, sa-i ofere putina sampanie si uite ca se trezeste cu un pahar de cafea in maini, imbiindu-i fiinta cu cele mai delicioase bule baute vreodata. Avea de gand sa bea vin, dar il uitase. Poate ca nu intamplator. Sub efect de usoara ameteala amestecata cu putina luare pe sus, a cedat o prima imbratisare, dupa care un sarut lent in apropierea coltului gurii l-a inmuiat si mai mult. Vagabondul cu suflet impietrit de atata trecut se destrama ca o carpa inghetata atunci cand intra in apa calduta. Obrazu-i supt de doua buze calde si umede prinde contur. Presimte ca nu va fi doar atat. Poate ca-si doreste asta, desi nu e sigur. Lumea incepe sa-i priveasca scandalos: vede totul cu colturile genelor. Se teme. E putin inspaimantat, poate ca mai mult de propria dorinta: izul unei nebunii ridica pulsul. Veselia si cuvintele rasucesc vise, fiorii se napustesc si un sarut ca la carte pune capat protestelor, zidurilor de aparare. Dor de partea cealalta, dar aici e timiditate. Nu ii raspunde. Ba ii raspunde, ba il respinge! Se lupta cu acea persoana si cu eul. Asa, pe nepusa masa? Dar nu-i asa ca e fain sa te sarute cineva nou cand inca sunt artificii si cifrele se schimba? Inca o strangere in brate si simte ca nasu-i turtit nu-i va mai da oxigen. Se sufoca in cele 8 luni in care acea persoana n-a mai sarutat pe nimeni. Ii spune raspicat ca-i copil, ca va regreta ce a facut, dar un alt sarut se adanceste pe buze, dincolo de ele. Ispititor, dar nesabuit. "Esti copil, iar maine vei regreta toate astea!" rasuna in gandurile celeilalte persoane, dar tot il invita sa petreaca impreuna. Vagabondul refuza. Oare de ce, oare-i sincer cand ii spune nu? Poate daca lucrurile ar fi stat altfel, poate daca intrebarile ar fi fost altfel puse, poate daca ar fi fost doar ei, poate ca s-ar fi alaturat boschetarilor pe strazi in acea noapte. Sa le degere inimile, sa-si cerseasca drepturile. 

12:12. In trezie, revine la lucruri palpabile: mirosul de Glade care pufaie constant din baie, amintirea luminilor pe senzori ce se aprind intruna de afara si il sacaie, caldura caloriferului care il infrange. Si fiinta care sta alaturi de el in asternuturile sub care isi rasfata pielea inceputa in vis. E bine aici. Are sa se intoarca. De fapt, mai sta. Vis? A spus "vis"? Cat de trist! E perfect, totusi, sa fii trist de un vis asa frumos. Telefonul incepe sa-i sune cu melodia Alegria de care si-a adus aminte inainte de Craciun. Se va duce la spectacol. Il asteapta de atata vreme! Nu raspunde: mai sta in pat. Evenimentul va fi peste vreo 9 luni. Dar telefonul suna iar.  Si nu stie de ce rasounde. Sau stie?

Din difuzor: "Nu ai mai venit!". Se uita la ceas infrigurat. E ora 20:13 in 2013. Doamne, somn! "Stai, nu inchide!". Dupa balante, sanse, lupte, stabilesc. Ramane sa se vada in acelasi punct central din Piata Mare de unde porneau ghirlandele azi-noapte. Poate ca si azi e la fel/ Dar rolurile se inverseaza. Indraznetul devine retras, veselul devine trist, raul devine bun, vorbaretul tacut. Sau invers. Toate pareri pripite pe care nu le vor dezlega, nu le vor pricepe. Vagabondul se afunda cu nasul intr-o geaca neagra care nu il mai sufoca acum pentru ca incepe sa simta. Incepe sa planga. I-a simtit parfumul in toti trecatorii pret de trei minute cate a facut pana acolo. Iar acum nu e in stare sa spuna nimic. E tarziu. Sarutul inca-l arde si il face un ghem de foc pe care-l trimite inapoi.  Ies la o cafea si vagabondul nu bea cafea. I se spune ca rade mult si ca nu se stie ce-i serios si ce-i gluma in el. Se simte un Moliere in acel moment. Oamenii veseli sunt cei mai tristi in esenta, asa? E tarziu. Nu-l va uita. Chiar daca zarurile nu au picat pe fata care trebuia. E tarziu.  Dar se va intoarce.

E tarziu, se trezeste... Pleaca spre strada Scoala de Inot care ii asteapta cu numerele 10 si 11 rezervate. La Alegria.

P.S. La multi ani strainilor care saruta din senin si nu numai!
https://www.youtube.com/watch?v=THQM52jk0gg&NR=1&feature=endscreen