Hai, e verde!

Hai sa traim goi goluti, ca soarele! Sa radiem bland si bun, cu sufletul facut copac. Sa numaram pasi in roua, cu glezne dezlegate in naluci! Sa traim un deja vu pe scranciobul ce sade in gradina in care au inflorit salcamii.   Sa sarim de nebuni din scranciobul ce sade in gradina in care au inflorit salcamii. Sa cadem in genunchi, sa ne julim si sa strigam de fericire ca ne doare. Ca suntem vii si traim o lume prin vene nepustii. Sa respiram fire blande de spice de grau prinse pe margini cu ochii marii.

Haide in lume sa dam aer viselor, sa nu ne mai apuna zambetele pe dupa oameni. Sa ne deschidem plamanii in miros de tei. 

Sa zboare pinguinii in apele Antarcticii, sa fie soare si ochelari de soare, sa mancam inghetata si sa fie gheata la Polul Nord, sa se invarta Pamantul si Calea Lactee sa existe cu toate stelele ei ce atarna de cerul festival. Sa se nasca copii cu inimi de munti, sa ne dam pe biciclete milioane de spite si sa facem vanatai de viorele, sa   bata vantul sa se legene florile. Si mintile! Sa se goleasca buzunarele si sa fie pace... liniste. Sa ne atarne picuri de lapte din barbi si sa dansam la Rio tango, cu bronz pe piele, sa ne pictam trupurile cu inramuriri, sa cante marea la chitara "padure nebuna" si sa dorm, sa dorm... sa fie poienita plina de nasturei si licheni, sa ma gadile furnicile in palme, sa ne fie luna pat de muschi crescut, sa mancam portocale pe margine de lac tavalit prin nuca de cocos si sa ne spunem tot. TOT. Sa nu ne mai intristam, ci sa ridicam ochii in ploi de micsunici pe strada Parfumului, cu gard viu de suflete albe. Sa nu ne oprim din a ne spune mangaieri, sa cernem nisipul cu degetele de la capatul lumii. Sa ne cataram pe liane si sa ne invelim veselia cu coaja de mesteacan!

Sa fugim, oameni, sa fugim!

Azi

Azi imi vine sa-mi ies din mine. Sa-mi zbor creierii cu aer tare. Cu ceva muzica la pian si cu ritm de ropot. De ropot de cai. Azi nu as vrea decat sa fiu. Si sa dansez cu mine. Doar cu mine. 

Azi nu vreau gandurile altora, nu vreau s-ascult de nimeni. Nu vreau sa raspund la telefon. Azi vreau sa uit toate povestile auzite. Ma simt prea plina de povesti. Prea. Si vreau sa ma descarc ca un fulger. Ce-as lua cu mine daca as fi o tornada? Nimic. Nimic! E bine sa te simti gol. Si tornada. Sa te-nfurii. Sa mai stergi din rautatile si mizeriile de pe Pamant. Si pe ale tale. Sa te scurgi ca o ploaie. Ca un rau. Sa plangi ca el.

Azi port rosu. Rochita mea rosie care amageste pe toata lumea. La 6:48 erau 13 grade in Suceva. De ce la ora aceea? Dormeam asa de bine! Aseara mi-am tuns bretonul singura. Aiurea. Asa cum era si inainte. Si azi am pus rochita rosie sa se potriveasca cu bretonul meu reinventat. Ca o primavara. 

Pulseaza melodia asta in mine. In timpanele mele visatoare. Simt si cald, si rece. Sunt. Nici trista, nici vesela. Azi sunt aievea. Doar cu urme de melodie in timpane. Azi nu vreau nici sa zambesc, nici sa plang. Tac. Si as tacea. As vrea o zi in care sa tac. Si apoi sa vorbesc din nou cu mai mult drag. 

Azi am terminat de recitit Jurnalul. A doua oara consecutiv. Si sunt plina de ea, de Oana. De fapt, de mine. Si uite ca nu sunt singura, dar azi vreau sa fiu cu mine. Azi simt o melancolie. Dar mi-e goala mintea de amintiri. Si nu vreau vesti. M-as invarti sa ametesc. Sa vad cer de jur imprejur. Si sa am stanci aspre sub picioare. Sa simt cat de puternica e lumea. Si eu sa fiu slaba. Sa ma zgarii in talpa. Ca sambata, cand am mers prin apa raului. 

Azi mi-as desface pieptul. Cateodata simt nevoia sa scot din piept tot ce e carne. Sa-mi trozneasca coastele. Si apoi, sa iasa de acolo fluturi. Asa cred eu, ca ar iesi fluturi. Fluturi din suflet. 

Azi am sa pictez din nou. Si melodia cu pian sa se repete. Sa sune tare, sa nu mai aud strada. Sa ma aud pe mine: gandurile si bataile inimii. Sa-mi aud sentimentele cum se calca in picioare in mine. Azi vreau sa ma ninga mult. 

Nu sunt furioasa. Sau sunt. Dar nu pot spune exact. Din prea multa prietenie. Lumea vrea prietenie. Ce trist! Eu vreau sa urc in mine. In afara mea. Si sa ma ninga. Da, iar. Azi simt ca stiti prea mult. Si v-as sterge mintile. As pune in loc de ele un sunet de muzicuta. Si v-as invarti si pe voi, s-aveti in jur numai nori, si cer, si vise, si inserare. Mult violet. Si verde. Ca in acea fotografie ce imi place mie tare. 

Azi vreau o scara pana la stele. Si de acolo sa zambesc amar, uitandu-ma in jos. Sa ma rostogolesc de acolo pe bolovani albastri, inoptati si infrigurati. Si sa ascult cum canta soarele. Sa-mi trimit glasul pe pamant intr-un minut si jumatate. 

Azi as vrea sa am din nou 8 ani, sa zburd cu Steluta. Sa-mi fie frica, dar sa simt ca imi zboara vantul prin par. Sa se-nsire pamantul sub picioarele ei. Si eu sa alerg din calea prezentului. Azi vreau sa zburd cu acea manza cu stea in frunte. Ca atunci.

Nu-i nimic de inteles. E doar azi. Si nu am nimic. Dar imi place o melodie, sa o ascult tare in timpane, in pieptul cu fluturi: http://www.youtube.com/watch?v=9MUA9hoDa40

Maine? Nu stiu.